fac tot ceea ce e legat de dezamagire. mereu dezamagesc.parinti.prieteni.profesori.animale.ma simt un
destrugator.de oameni.de suflete.ma adun ca un nor negru de ploaie si ma revars sub forma de furtuna asupra fericirii.sunt ca un detector de zambete.le necesit.nu le cer.le fur.las sufletul pustiit.involuntar.inexplicabil.incapabil om ce sunt!pot opri dezamagirea.dar nu stiu cum.pot scapa de acel nor.dar nu stiu cum.dezamagirea nu e dureroasa.e amara.si acra.si un pic sarata.provoaca in cantitati mici o incomensurabila tristete.dar oare nu suntem toti asa?nu toti dezamagim?provocam ravagii in sufletele oamenilor pentru ca apoi sa lipim un banal pansament cu titlul: “scuza’ma”?!nu vreau sa mai fiu asa..vreau sa cresc in ochii oamenilor nu sa decad.sa’mi zica “felicitari”, nu “m-ai dezamagit”.sa dau zambete, nu sa le fur..sa..sa fiu altfel decat sunt.
