azi am dat cu capul de un zid.un zid creat nu stiu de cine.am impresia ca acel zid a fost intotdeauna acolo si a fost pus special sa ma trezesc.nu stiu daca m’am trezit complet.si nu stiu de ce tocmai azi l’am vazut.iluzii.vise.sperante.toate aceste lucruri s’au lovit odata cu mine.ele s’au spulberat.eu..ei bine eu am supraietuit.singura.cineva a zis ca zidul iti poate face 3lucruri: un cucui, sa’ti crape capul, sau sa te trezeasca.eu inca nu stiu..oscilez intre un cucui..si craparea capului..sau poate ca in felu asta se manifesta trezirea.e amara.e dureroasa.nu vreau sa o accept..insa privind spre orizontul nemarginit ce aici il putem numi viitor imi dau seama ca trebuie.ca nu am alta solutie decat 
sa cobor cu picioarele pe pamant.sa ma intorc la realitate.sa uit de vise si de sperante care nu’si au rostul.ceatza ce inainte poate acoperea zidul s’a risipit.am fost fortata sa infrunt adevarul si desi ma doare trebuie sa’l recunosc.poate e vina viselor.poate a sperantelor.mereu e asa.mereu visez si ajung la nori.sunt fortata sa ma dau jos si refuz.acum vreau sa refuz si nu pot.atunci cand refuzam ma trezeam intr’o anumita clipa, paradoxal ce parea fericita, din viata mea ca pic.ca pic in gol.ca ma izbesc de pamant.acum..n’a fost vorba de o cadere.am auzit un zgomot.si am simtit o durere groaznica de cap.si am simtit singuratatea.e apasatoare.cred ca incep sa ma trezesc..si nu vreau..imi place sentimentul de visare.de dragoste.de fericire.dar..
