ne maturizam.crestem.din copiii ce suntem azi devenim adultii de maine.uneori nu vrem.alteori abia asteptam.dar 
adultii de azi nu sunt si ei copiii de ieri?..ceea ce aveau mai pur in ei, ce era mai frumos oare nu se pastreaza?o sa pierdem tot?o sa vina o zi in care o sa ne zicem: gata de azi nu mai sunt un copil?!o sa uitam de veselie si joaca devenind pur si simplu sobri si rigizi?sau o sa ne contrazicem cu timpu spunand ca noi nu vrem sa crestem?oare o sa fiu si eu printre cei care pur si simplu se pun de’a curmezisul drumului refuzand sa inainteze?oare exista o cale de mijloc?vreau sa raman o fetita “prea” zambareata si cu codite.sa rad.sa plang.dar in acelasi timp vreau sa cresc.sa ma maturizez.sa devin un alt eu.uneori sa ma joc cu papusi.sa zburd.sa numar floricele pe campii fara ca cineva sa se uite urat la mine.fara sa ma intrebe “nu esti cam mare pentru asta?”..alteori sa stiu ce inseamna o responsabilitate.sa am franghia vietii in propriile’mi maini.indiferent de decizie.de ani.de timp.de zilele.de literele ce ma despart de cuvantul “adult” eu vreau sa fiu un pic din fiecare.bebelus.copil.adolescent.adult.oare e posibil?sa insel timpu, dar in acelasi timp sa mi’l fac prieten?
